Raspuns conquiztador: Franţa
SUA a cumpărat provincia Louisiana de la Franţa
Louisiana Purchase este numele sub care este cunoscut tratatul de cumparare a unei suprafeţe de pământ de aproximativ 2.100.000 km² (echivalentul a circa 828.000 de mile2 sau 529.911.680 acri) de către Statele Unite ale Americii de la Franţa în anul 1803, la costul de aproximativ 3¢ per acru sau 7¢ per ha; totalizând 15 milioane de dolari americani (ai timpului respectiv) ori 80 de milioane de franci francezi. Considerând şi dobânda plătită, Statele Unite a plătit în final $ 23.213.568 pentru achiziţionarea a ceea ce urma să fie numit iniţial Louisiana Territory.
Suprafaţă
Pământul cumpărat conţinea suprafeţele de astăzi ale statelor Arkansas, Missouri, Iowa, Oklahoma, Kansas, Nebraska, Minnesota la sud de Mississippi River, mult din North Dakota, aproape întreaga South Dakota, nord-estul statului New Mexico, nordul statului Texas, şi respectiv porţiuni din statele Montana, Wyoming, Colorado la est Continental Divide, şi respectiv largi porţiuni din statul Louisiana de ambele părţi ale fluviului Mississippi, incluzând oraşul New Orleans. La vremea tranzacţiei, zona cunoscută sub numele de Oklahoma Panhandle, respectiv porţiuni sud-vestice ale statelor de azi Kansas şi Louisiana erau teritorii pretinse de Spania.În plus, achiziţionarea conţinea alte suprafeţe, care vor deveni ulterior părţile sudice ale provincilor canadiene Alberta şi Saskatchewan. Pământul conţinut în tratat acoperă astăzi aproximativ 23% din suprafaţa totală a Statelor Unite de azi, dar la vremea respectivă a reprezentat mai mult decât dublarea teritoriului Uniunii. [1]
Impact politic
Achiziţionarea enormului teritoriu al Coloniei Louisiana, fostă colonie a Noii Franţe, în forma sa şi întinderea sa, conform Lousiana Purchase, a fost un moment important al preşidenţiei celui de-al treilea şef al executivului american, Thomas Jefferson. La momentul respectiv, acesta a avut de a face cu o opoziţie puternică internă care ameninţa semnarea viitorului tratat ca un act neconstituţional. Fiind unul dinfondatorii Statelor Unite, şi principalul autor al Constituţiei Uniunii , Jefferson ştia foarte bine că legea supremă a ţarii nu prevedea achiziţionarea de teritorii (fapt care l-a făcut foarte ezitant la începutul tratativelor cu Franţa), dar, în acelaşi timp, nici nu o interzicea. Decizia de a efectua cumpărarea se baza nu numai pe unicitatea şi oportunitatea ofertei, dar şi pe principiul strategic că atât Franţa cât şi Spania ar fi putut oricând bloca accesul americanilor la fluviul Mississippi şi la gurile acestuia, deci accesul înGolful Mexic.Achiziţionarea aproape neaşteptată şi la un preţ ridicol de mic a enormului teritoriu al Louisianei a fost unul din factorii decisivi ai apariţiei conceptului de expansionism american între cele două oceane, Atlantic şi Pacific (în original, "from sea to shining sea"). Conceptul în sine al expansiunii continue a teritoriului Statelor Unite până la atingerea coasteiOceanului Pacific a fost un concept politic apărut ulterior, cunoscut sub numele clarificator de Manifest Destiny.
Premise istorice
La sfârşitul al 18-lea şi începutul al 19-lea, New Orleans, dar mai ales portul oraşului, era deja un important nod comercial pentru tranzacţionarea bunurilor agricole către şi înspre părţile Statelor Unite situate la vest deAppalachian Mountains.
Datorită convenţiei comerciale numită Tratatul lui Pinckney (conform, Pinckney's Treaty), semnat cu Spania la 27 octombrie 1795, comercianţi americani aveau dreptul "de a depozita" bunuri comerciale în New Orleans, ceea ce se traducea prin dreptul de a utiliza portul pentru stocarea de bunuri în vederea exportări acestora. Americanii utilizaseră deja portul în vederea stocării şi transportării degrâne, făină, tutun şi diverse produse animaliere (carne afumată şi uscată, pene, unt, brânză , etc). Tratatul recunoştea de asemenea drepturile americanilor de a naviga de-a lungul întregului fluviu Mississippi, drept care începuse deja să devină în comerţul cu statele şi teritoriile vestice ale Uniunii.[2]
În 1798, Spania, în mod unilateral, a revocat acest tratat, care a nemulţumit profund pe americani. Oricum, în 1801, guvernatorul spaniol Don Juan Manuel De Salcedo, care ştia deja de tratatul secret de transfer al regiunii Louisiana de la Spania către Franţa, a preluat conducerea Louisianei de la fostul guvernator Marquess de Casa Calvo şi a restabilit imediat dreptul de a depozita bunuri al Statelor Unite. Anterior, în anul 1800, Napoleon Bonaparte a readus Louisiana sub controlul Franţei conform condiţiilor Celui de-al treilea tratat de la San Ildefonso, după ce, între 1762 şi 1800 Louisiana fusese sub controlul Spaniei. Această parte a tratatului a fost ţinută secretă, iar administrarea teritoriului a continuat să fie asigurată de spanioli până la data finală a transferului,30 noiembrie 1803, cu doar trei săptămâni înainte de achiziţionarea întregii suprafeţe a coloniei Louisiana de către Statele Unite.
Negocierea tratatului
Frica primară a americanilor era că vor pierde drepturile de a utiliza portul New Orleans, dar în perspectiva se contura o altă problemă majoră, aceea de a avea Franţa, Spania sau amândouă în "spatele casei". În ciuda obiecţilor de toate orientările ridicate de problema constituţionalităţii achiziţionării, preşedintele Thomas Jefferson a decis că mai sigur mijloc de a asigura accesul pe termen lung la fluviul Mississippi va fi cumpărarea oraşului New Orleans şi a porţiunilor din Lousiana la est de Mississippi. Jefferson i-a delegat personalJames Monroe, viitorul preşedinte, şi pe Robert R. Livingston, fostul secretar al afecerilor externe al Statelor Unite, la Paris ca să negocieze tranzacţia, în 1803 . Deşi pregătiţi să negocieze până la maximum 10 milioane de dolari (ai timpului) achiziţionarea portului New Orleans şi a împrejurimilor sale, cei doi au fost profund uimiţi că li se oferea o suprafaţă imensă şi, evident, portul pentru "doar" 15 milioane.sursa: wikipedia.org
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu