Evenimente: În ce an şi-a câştigat Portugalia independenţa faţă de Spania?
raspuns conQUIZtador: 1640
Portugalia: independenţa faţă de Spania
Împărţirea naturală a Peninsulei Iberice nu este de la vest spre est, ci de la sud spre nord, separând cultura şi climatul atlantic de cel mediteranean. Totuşi, Portugalia cu graniţele aproape stabilite în secolul al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi naţiuni din Europa. A descoperit şi a pierdut un imperiu, şi-a abandonat şi şi-a recâştigat autonomia, iar de la revoluţia din 1974, care a pus capat perioadelor dictatoriale, şi-a format noi legături cu fostele sale posesiuni. Triburile iberice ale lusitanilor care populau teritoriul Portugaliei în antichitate a fost supuse de romani în secolele 2-1 i. Hr. Lusitania, provincie a Imperiului Roman, este cucerită în secolul al X-lea d. Hr. de triburile germanice ale suevilor, în secolul al XI-lea de către vizigoţi, intrând apoi, în anii 711 - 718, în stăpânirea arabilor. Din secolul al X-lea, tinuturile cuprinse între râurile Minho şi Douro sunt desemnate cu numele de Terra Portucallis, de la numele roman Portus Calle, al oraşului Porto. În timpul Reconquistei (secolele 9 - 13), pe teritoriul eliberat de sub dominaţia arabă ia fiinţă, în 1095, comitatul Portugaliei, vasal Regatului León, iar în 1139 regatul independent portughez. În 1147 este recucerită Lisabona (care va înlocui Coimbra ca reşedinţă regală), în 1249 provincia sudică Algarve, ultima aflată sunt stăpânire arabă.La încheierea Reconquistei sunt trasate hotarele cu Spania vecină (1267), Portugalia fiind primul stat european care-şi fixează definitiv frontierele, rămase neschimbate până astăzi. În 1415 începe cucerirea primelor aşezări de pe coasta nord-africană (Ceuta), apoi expansiunea pe litoralul Africii Occidentale (călătoriile lui Henric Navigatorul); Bartolomeu Diaz atinge Capul Bunei Speranţe, Vasco da Gama descoperă drumul maritim spre India, iar Pedro Alvarez Cabral debarcă în 1500 pe litoralul Braziliei. În secolul al XV-lea şi la începutul secolului al XVI-lea, Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui vast imperiu colonial (ins. Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, peninsula Malacca, Ceylon, Brazilia), apogeul expasiunii teritoriului şi al înfloririi economice şi culturale fiind atins în timpul domniei regelui Manuel I (1495 - 1521). La jumatatea secolului al XVI-lea, Portugalia pierde statul de mare putere maritimă, cea mai mare parte a imperiului său colonial fiind cucerită, în secolele 17-18, de Olanda şi Anglia. Între 1580 şi 1640, Portugalia este anexată de către Spania. Lentul şi inexorabilul declin nu poate fi oprit nici de reformele în spirjinul absolutismului luminat din timpul regelui José I de Bragança (1750 - 1777), nici de introdcuerea monarhiei constituţionale (1822). În 1822, Brazilia, cea mai importanta colonie a Portugaliei, îşi proclamă independenta. Secolul al XIX-lea este marcat de antagonismul dintre liberali (republicani) şi conservatori (regalişti), care răbufneşte în frecvente războaie civile.La 5 octombrie 1910 monarhia este abolită, iar Portugalia se proclamă republică. Lovitura de stat militara din 28 mai 1926 iniţiată de generalul Carmona, deschide calea dictaturii lui António de Oliveira Salazar (ministru de finanţe din 1928), apoi prim-ministru (1932 - 1968), care impune în 1933 o constituţie de tip fascisto-corporatist. În 1949 Portugalia devine membru fondator al NATO. La 25 aprilie 1974 o insurecţie militară (Revoluţia Garoafelor Roşii), iniţiată de forţele armate obosite de războaiele coloniale, îi înlătură pe succesorii lui Salazar (preşedintele Américo Tomás şi prim-ministrul Marcelo Caetano) şi deschide calea reinstaurării democraţiei. Se prăbuşeşte astfel, fără vărsare de sânge, ultimul şi cel mai vechi regim dictatorial al Europei Occidentale. Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare şi suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, în anul următor dobândindu-şi independenţa Guineea-Bissau, insuele Capului Verde, São Tomé şi Príncipe, Mozambic şi Angola. O relativă instabilitate politică, tensiuni şi tentative de puciuri militare de stânga şi dreapta, frecvente restructurării în lumea partidelor politice jaloneaza drumul Portugaliei spre o democraţie pluralistă echilibrată, cale soldată cu admiterea ţării în 1986 în Uniunea Europeană. Reflex al progresului economic îl constituie oranizarea la Lisabona, în 1998, a Expoziţiei Universale, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a drumului spre India.
Lisabona
Existând ca ţară independentă din 1143 (de la Reconquista) şi având un teritoriu aproape constant din Secolul XIII, Portugalia a avut o legătură profundă cu oceanul. Din cele mai vechi timpuri, pescuitul şi comerţul maritim au fost printre activităţile economice principale portugheze. Interesul lui Henry Navigatorul (secolul XV) în explorare, împreună cu dezvoltările tehnologice în navigaţie ale timpului au permis începerea expansiunii portugheze şi progreselor în cunoaşterea geografică.După perioada ei de glorie mondială din secolele XV-XVI, Portugalia a pierdut mult din bunăstarea sa prin distrugerea Lisabonei într-un cutremur din anul 1755, prin ocuparea sa în timpul Războaielor Napoleoniene şi prin pierderea coloniei sale Brazilia, în 1822. Revoluţia din 1910 a distrus monarhia portugheză, iniţiind o perioadă de republicanism haotic (Prima Republică). În 1926 o lovitură de stat naţionalistă militară a iniţiat o perioadă de cinci decenii de fascism. În 1974, o revoluţie militară de stânga a instalat un guvern care a instituit o serie de reforme democratice. În anul următor, Portugalia a declarat independenţa coloniilor sale din Africa (Mozambic, Angola, Guineea-Bissau, Capul Verde şi São Tomé şi Príncipe) şi a pierdut colonia Timorul de Est, din Asia, din cauza unei invazii indoneziene. Portugalia însăşi a intrat în Uniunea Europeană în 1986, pierzând o altă colonie asiatică, Macau, retrocedată suveranităţii chineze, în decembrie 1999.
sursa:
wikipedia.org
