raspuns: Ion Ghica
Despre importanţa economiei politice
sursa: cdep.ro (Anca Mira Victoria Mărculeţ Petrescu - declaraţie politică: "Ion Ghica, distins cărturar şi precursor al unificării monedei europene")Marele cărturar şi om politic Ion Ghica a fost şi unul din pionierii ştiinţelor economice la noi în ţară, opera sa în acest domeniu fiind reprezentată de cele trei volume de "Convorbiri economice", publicate în mai multe ediţii încă din timpul vieţii sale. Atracţia pentru studiul economiei s-a manifestat la Ion Ghica încă din timpul studiilor la Paris, unde a participat la cursurile lui J.B.Say, la Sorbona şi a citit cu interes opera unor economişti de seamă precum Blanqui, Adam Smith, David Ricardo şi J.S.Mill.
Şi-a expus ideile economice, în calitate de profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, unde a ţinut prelegerea inaugurală "Importanţa economiei politice". A fost un propagator al ideii liberului schimb şi al unificării vamale ("Unirea vămilor între Moldova şi Valahia") precum şi al unificării monetare ("Măsuri şi greutăţi româneşti şi moldoveneşti"). Ca un adevărat vizionar, Ion Ghica susţinea, acum 150 de ani, "unificarea monetară mondială". El considera creditul un factor de progres şi prosperitate economică. În 1861, realizează chiar proiectul unei Bănci Române, cu capital de un milion de galbeni, iar în 1873 conduce instituţia Creditului Funciar Rural.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu