Invenţii: Cine a făcut prima demonstraţie publică a radioului?

Invenţii: Cine a făcut prima demonstraţie publică a radioului?
raspuns conquiztador: Guglielmo Marconi

prima demonstraţie publică a radioului
Guglielmo Marconi s-a născut la Bologna, Italia pe 25 aprilie 1874, ca al doilea fiu al italianului Giuseppe Marconi şi al Anniei Jameson, fiica lui Daphne Castle din ţinutul Wexford, Irlanda. A studiat la Bologna, Florenţa şi Leghorn.

În anul 1894, a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, brevetat în 1896, iar în anul 1901, prima radiocomunicaţie telegrafică transatlantică. A mai inventat un detector magnetic (1902) şi o antenă direcţională orizontală (1905).
[modifică]
Lucrări în domeniul radio

În tinereţe, Marconi a fost interesat de ştiinţă şi electricitate. Una din descoperirile acelei perioade în acest domeniu a venit din partea lui Heinrich Hertz, care, începând cu 1888, a demonstrat că se pot produce şi detecta radiaţii electromagnetice—cunoscute astăzi ca "unde radio", la acea vreme denumite "unde hertziene" sau "unde eterice". Moartea lui Hertz în 1894 a condus la publicarea unor recenzii ale descoperirilor acestuia, ceea ce i-a stârnit lui Marconi interesul. I s-a permis să studieze în acest domeniu cu profesorul Augusto Righi, un fizician de la Universitatea Bologna, care efectuase cercetări asupra lucrărilor lui Hertz.
[modifică]
Primele dispozitive experimentale

Marconi a început să efectueze experimente, construindu-şi singur mare parte din echipament în podul casei sale de la Villa Griffone din Pontecchio, Italia. Scopul său era acela de a utiliza undele radio pentru a crea un sistem practic de "telegrafie fără fir"—adică de a transmite telegrame fără fire de legătură, aşa cum era cazul cu telegraful electric. Aceasta nu era o idee nouă—numeroşi alţi cercetători exploraseră domeniul tehnologiilor telegrafiei fără fir în precedenţii 50 de ani, dar nimeni nu avusese succes pe piaţă. Marconi nu a descoperit niciun principiu nou şi revoluţionar cu sistemul său telegrafic fără fir, ci a pus laolaltă şi a îmbunătăţit o serie de fapte, le-a unificat şi le-a adaptat sistemului său. Sistemul lui Marconi avea următoarele componente:[3]
Un oscilator relativ simplu, modelat îndeaproape după cel proiectat de Righi, la rândul său similar cu ceea ce a folosit Hertz;
Un cablu plasat la înălţime deasupra solului;
Un detector de semnale, variantă modificată a dispozitivului original al lui Edouard Branly, îmbunătăţit pentru creşterea sensibilităţii şi fiabilităţii;
O cheie de telegraf pentru a opera transmiţătorul pentru trimiterea de impulsuri scurte şi lungi, corespunzătoare liniilor şi punctelor din alfabetul Morse;
Un registru telegraf, activat de coeror, care înregistra punctele şi liniile primite în Morse pe o bandă de hârtie.

Configuraţii similare cu oscilatoare şi coeroare fuseseră încercate şi de alţii, dar multe nu reuşeau să obţină distanţe de transmisie mai mari de câteva sute de metri. Nu toţi însă se opreau la aceste distanţe în domeniul transmisiunilor fără fir.

Sursa wikipedia.org